Jurnalul Unui Târcovnic

Dintre toate îndeletnicirile posibile, unchiul meu si-a ales-o pe aceea de târcovnic. Poate ca nu este cea mai atragatoare cu putinta, dar asta a facut în buna parte a vietii sale. Pâna nu demult. Într-o noapte, în urma cu aproape doi ani, a cazut de pe acoperi?ul bisericii ?i a murit. Stiu ca era un om tacut, retras, a carui disparitie ar fi trecut neobservata, daca nu s-ar fi gasit în urma lui câteva suluri de tapet din hârtie, cu înscrisuri. Aceste suluri erau un fel de arhiva. Desfasurându-le, am gasit numeroase însemnari, cea mai mare parte sub forma de dialoguri. Citind aceste însemnari, m-am putut apropia de el, de gândurile lui, oarecum ciudate, pe diferite teme teologice, gânduri care par sa-l fi framântat mult, ceea ce ne-ar putea mira la un modest slujba? al bisericii… Judecând dupa însemnarile sale, unchiul meu avea o legatura de neînteles cu Dumnezeu. Pare sa fi fost sfâ?iat între doua stari greu de împacat: nevoia de a-L ocarî ?i nevoia de a-L ocroti. Cu toate acestea, parerea lui despre credinta era simpla. Dupa unchiul meu, singurul fapt care a permis credintei sa reziste de-a lungul timpului a fost incognoscibilitatea lui Dumnezeu.